Am dat astăzi de următorul comentariu pe Facebook:
Ar fi bine daca s-ar bloca id-urile fara nume si prenume adevarat,sa se faca un pic de curatenie pe fb,ca este site de socializaredeci nu avem de ce sa ne ascundem identitatea.
Independent de greșeli și de identitatea minoritară a doamnei/domnișoarei respective, buba mea este cu modul de a vedea lucrurile. Din punctul meu de vedere, deși premisa de la care se pornește - aceea că Facebook este un site de socializare - este una validă (dar nu și completă), concluzia este complet greșită.
Cazul meu. Profilul meu de Facebook este unul destul de open. Sunt relativ activă, am poze, postez chestii câteodată foarte personale. Toate astea sunt, însă, supuse unui nivel destul de mare de control.
Unu. Profilul meu nu este unul public. Doar prietenii (nici măcar friends of friends) văd ceea ce postez. Câteodată fac anumite lucruri publice (dar nu din cele personale). Câteodată, situația este inversă și limitez accesul la postări și poze unui grup extrem de restrâns de persoane, pentru că nu cred în ideea că, dacă am Facebook, asta trebuie automat să însemne că toată viața mea e la dispoziția oricui. De asemenea, mă folosesc din plin de opțiunea de Timeline Review pentru a nu mă trezi pe Wall cu diverse chestii care nu mă interesează/mă impactează în mod negativ/mă spam-uiesc (tag-uri de la „binevoitori” în poze cu iepurași și moș crăciuni, reclame, etc).
Doi. Am limitat funcția de căutare. Nu mă pot găsi decât oameni cu care am prieteni comuni. Nu mă pot adăuga la prieteni decât oameni cu care am prieteni comuni (prieteni în sensul de Facebook friend). Motivul din spate este că nu îmi doresc în listă decât „friends” ale căror postări mă interesează și cu care am lucruri în comun (foști colegi de școală, foști și actuali colegi de muncă, prieteni din viața reală, family). Chiar și așa, m-am trezit cu request-uri de la necunoscuți, dar mult mai puține (unul la câteva luni) decât atunci când mă putea găsi și adăuga oricine, iar acestea pot fi managed foarte ușor.
Trei. Nu-mi folosesc numele real pe Facebook (numele de familie). În primul rând, pentru că nu-mi doresc să fiu ușor de găsit de către oricine (asta e valabil pentru orice înseamnă online, la o căutare pe Google, singurele rezultate legate de numele meu complet sunt profilul de LinkedIn, niște date legate de facultate și carieră și un review la un telefon mobil). Nu-mi doresc ca posibili angajatori să-și facă impresii greșite despre mine în funcție de activitatea mea online. Nu-mi doresc stalkeri. Nu vreau să fiu ținta companiilor care sufocă internetul cu reclame din ce în ce mai personalizate. În al doilea rând, identitatea mea de pe Facebook e una pe care mi-am construit-o online timp de niște ani (BF = Before Facebook) și nu văd necesar să renunț la ea pentru a apărea cu un nume de familie care nu mă face mai mult „eu” decât numele cu care apar acum.
Citeam la un moment dat un articol care spunea că e lașitate să-ți ascunzi identitatea, că e doar un motiv pentru a face comentarii „venomous, nasty, and uncivil”. Nu sunt de acord cu asta. Cei care se vor comporta într-o asemenea manieră o vor face și folosindu-se de numele real. E vorba de a avea sau nu bun simț, care nu stă într-un nume real sau imaginar. Mulți oameni folosesc pseudonime, nu e nimic rău în a-ți separa identitatea offline de cea online.
„Dacă nu postezi sub numele real, înseamnă că ai ceva de ascuns.” True. Nu cred că există persoană pe lumea asta care să nu aibă ceva de ascuns la un moment dat, și dacă există, aș vrea să o cunosc și să-i dau două peste ceafă pentru inocența de care dă dovadă într-o epocă în care nu e deloc recomandat să fii completely open. Am de ascuns viața personală de cea profesională (nu mereu, dar nu-i nici tocmai recomandat să le amesteci). Nu vreau ca posibili recruiteri să dea peste poze din vacanță în care poate aveam o bere în mână și să concluzioneze că duc o viață de desfrâu când, de fapt, nu e deloc așa. Nu vreau ca pasiunile mele (deloc indecente, dar foarte, foarte personale) să-mi impacteze în vreun fel imaginea profesională. Nu-mi doresc ca actualul partener să vadă cât de fericită am fost cu fostul. Și exemplele pot continua. Anumite aspecte ale vieții mele (noastre) sunt de interes doar pentru anumite persoane, deci e de bun simț să separi lucrurile (nu voi vorbi de dans pe un forum de fotbal, par exemple).
La cât de violente sunt unele păreri legate de faptul că ar trebui să ne dăm nu doar numele real, ci și numărul de telefon și eventual și adresa reală pe internet, ai zice că toate problemele lumii se pot rezolva dacă am fi cu to(n)ții complet deschiși și ne-am publica și cele mai ascunse gânduri. Nu contează cum se pot interpreta lucrurile. Asta sună a ce se întâmplă la americani sub pretextul de combatere a terorismului. Sau a ce se întâmpla la noi în timpurile de aur ale securității. Cred că a fi mai discret nu poate aduce decât beneficii pe termen lung.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu