Pentru mine, Paștele nu mai înseamnă nimic de foarte mult timp. Poate doar faptul că avem o zi liberă, ocazie bună de a-mi vedea familia, pe care nu ajung să o văd foarte des. Crăciunul e altfel, e cu moș, cu cadouri, ader la ideile consumeriste (atât de blamate) pentru că mi se pare mai colorat, mai cu bucurie.
De paști, însă, nu simt nimic. E acolo, pur și simplu. Nu cred în forțe superioare, în oameni care revin din morți (Walking Dead, anyone?), în entități care ne decid destinul. Dacă aș crede în așa ceva, aș lua-o razna, pentru că nu mi-aș putea scoate din cap faptul că toate lucrurile aiurea care mi s-au întâmplat de prin '99 încoace ar fi rezultatul unui complot al cuiva pentru ca viața mea să fie de rahat (exagerez, nu e de rahat, e doar mult altfel decât mi-am imaginat-o eu, mult altfel decât idealul pentru care am luptat - în disperare, câteodată).
Dacă vorbesc despre asta, sunt catalogată drept... nici eu nu știu cum. Ciudată? Puțin spus. Lumea mă vede ca pe dracul gol. Ortodoxismul ăsta mi se pare mai rău decât oricare altă religie. E adevărat, musulmanii dau cu bomba în numele lui Allah, dar ăia cu adevărat nebuni sunt puțini; pe când habotnicii creștini (că-s ortodocși sau catolici, aceeași cacao) sunt mulți, frate, și o iau razna rău de tot când le spune cineva că lucrurile în care cred ei nu sunt logice (să-mi explice cineva logic cum din doi oameni care nu au avut fiice au ieșit cele 7 miliarde de oameni pe care îi are acum planeta; și chiar dacă au fi avut fiice, tot incest se cheamă, și e un păcat de moarte în religiile creștine). Te pun efectiv la zid, te atacă cu tot ce au și de multe ori urât de tot, ne-creștinește, uitând că religia se bazează pe... toleranță și iertare.
De aia nici nu mă exprim față de ai mei, de aia mă las dusă la biserică în noaptea de înviere pentru a „lua lumină” (Question: cum ajungea lumina de la cuca măcăii din Israel atunci când nu existau avioane?), de aia zic politicos un „adevărat a-nviat”, că nah, ce scop are să mă cert cu lumea în zi de concediu, când afară e frumos, cântă păsărelele și miroase a iarbă crudă? Absolut nici unul.
Am divagat, evident, dar nu fără scop. Voiam să scriu că această mini-vacanță a însemnat, pentru mine, aer curat, mult verde, zile liniștite cu familia, evadare din București. Voiam să scriu despre Márquez, dar poate altă dată. Deocamdată-i soare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu