Cum angajez

Mi-a venit ideea acestui articol după ce am citit câteva similare pe LinkedIn. De fapt, acolo este o întreagă secțiune de „How I Hire”, cu articole scrise de persoane din diverse companii. 

So, cum angajez eu? O să rezum într-un singur cuvânt - diversitate. De la început, am vrut să construiesc echipa în așa fel încât să am personalități cât mai diferite. Pe lângă faptul că, pentru mine ca manager, se creează un mediu de lucru dinamic și interesant, e un lucru bun și pentru echipă, deoarece intră în contact cu oameni diferiți, învață să relaționeze cu persoane care vin din medii diferite și, deși poate părea SF în teorie, în practică productivitatea și calitatea muncii crește.

Guilty Pleasures

Mochaccino de la Snack Attack. Deși nu mai beau cafea de mai bine de trei ani, îmi fac această mică plăcere delicioasă o dată pe lună, când mă duc să plătesc rata la apartament.

Limonada de la libanezul din Sun. Pe care o fac cu ceva apă de trandafiri, dar e departe de a fi grețoasă. E răcoritoare și delicioasă.

Harap Alb Continuă. Revista românească de benzi desenate cea mai cool.

Gilmore Girls, Buffy, True Blood... și restul serialelor.

Home-made Hummus. Neapărat cu pastă de susan cu miere.

Sleek.

Somnul de dimineață.

Micul-dejun pe balcon.

One Day

Mi-a adus aminte ticker-ul că mâine trebuia să ne luăm. Și cât de mult life sucks din când în când. 

Am fost semi-deprimată săptămâna asta. Weepy. Și nervoasă că nu am stat deloc împreună, pentru că berea cu băieții e mai importantă. Nu mai zic nici că m-a lăsat singură pentru al doilea weekend la rând - prima dată pentru team building  acum pentru o vizită la ai lui pe care nu sunt convinsă că nu putea s-o amâne. Vizită de care doar m-a anunțat, fără să mă întrebe dacă nu vreau și eu cumva să merg - și mai comentează apoi de taicămiu.

Well... 

Metoda „Accidentul” strikes again

De data asta foarte aproape de casă. Ai mei bunici au fost astăzi victima unei astfel de inșelăciuni - sau, mai bine zis, potențiale victime, pentru că s-a rezolvat problema repejor și n-au apucat să trimită bani la cine știe cine.

Pe scurt, cum funcționează metoda:

Un grup de infractori sună părinți care au copiii plecați prin alte orașe/țări (de obicei caută persoane mai în vârstă) pentru a le spune că fiul/fiica a făcut un accident și acum e la poliție/spital și nu poate vorbi. Cel care sună se dă drept avocatul din oficiu (și câteodată altcineva - care se dă drept fiul/fiica - intervine la telefon plăngând sau vorbind incoerent, pentru a da mai multă credibilitate poveștii). „Avocatul” recomandă părinților să nu-și sune copilul pentru că nu are cum să vorbească. Evident, cere o anumită sumă de bani pentru a „rezolva” situația.

Restaurant Review: Trattoria Don Vito (Verdi)

Am fost ieri, pentru a nu știu câta oară deja, la Don Vito (fosta Trattoria Verdi), cel de lângă Piața Amzei. În ultimii doi ani, așa, a devenit, cred, restaurantul pe care îl vititez cel mai des atunci când am chef de ieșit în oraș și sunt în pană de idei. Asta pentru că este întotdeauna reliable când e vorba de mâncare bună și atmosferă ok.

Să o luăm cu începutul - și anume cu ambalajul. Locația de la Amzei este perfectă, în buricul târgului, numai bună pentru o întâlnire cu prietenii. Am fost și la Aviatorilor o dată - acolo e mai greu de ajuns, dar e fain că restaurantul se află pe străduțe, într-o zonă liniștită. Ce îmi place este unitatea decorului în locațiile pe care le-au deschis - deși abundă pozele din „Scarface”, care e un film despre un imigrant cubanez (nimic de-a face, deci, cu tema italiană a restaurantului).

Despre câini și nu numai

Am de mult timp în cap acest post, dar n-am avut, până acum, curaj să-l scriu. Pentru că internetul e mare și oameni demenți sunt peste tot și nu știi cine dă peste ce articol de-al tău și iese nașpa. Mi s-a mai întâmplat.

Dar...

Întâmplarea de zilele trecute, cu copilul de 4 ani care a fost omorât de o potaie din asta de pe stradă în parcul Tei, m-a terminat psihic. Și m-a terminat și mai mult hoarda de „iubitori de animale” care au ripostat cu idioțenii de genul „era vina bunicii” sau „de ce a intrat copilul pe proprietate privată”. Tâmpenii care nu merită discutate aici. Mi-ar lua ore să scriu despre asta.

Eu voi vorbi aici despre experiența personală.